Ca un fel de S.F.

Și ia zi mă, cum e la corporație?”
„Păi cum să zic, e ca un fel de S.F.”
„Cum adică?”
„Fii atent:”

Corporate Fiction 1

De partea asta a realității, oamenii își amintesc o istorie mult simplificată.

După a patra revoluție industrială a venit cea de-a cincea și ultima – cea dimensională. Într-o zi de primăvară Matei Matei, cercetător gradul III la laserul de la Măgurele, a ciupit-o de fund pe femeia de serviciu, care s-a enervat și a aruncat cu mopul după el. Mopul l-a ratat pe Matei, la fel ca pe o firimitură ascunsă după piciorul mesei, și și-a continuat traiectoria până la câmpul energetic folosit pentru a studia ceva despre molecule. Lucrul ăsta în sine nu ar fi avut niciun efect, la fel cum nu au avut cârnăciorii virșli, pungile de popcorn sau hamsterul lui Matei, cu care cercetătorii testaseră anterior aplicațiile practice ale câmpului energetic. De această dată, însă, mopul era plin de ioni negativi, după ce ștersese o baltă suspectă din biroul directorului Ion Popescu. Interacțiunea a produs o mică explozie care a avut efecte diferite asupra celor doi.

Matei Matei a intrat în istorie drept cercetătorul care a descoperit interdimensionalitatea. Dar, fiind ucis în explozie, nu avea să mai ciupească vreun alt fund de femeie.

Femeia de serviciu a zis că ea nu curăță toată mizeria asta și a plecat; nu s-a păstrat nicio informație despre ea iar istoria nu avea să-i consemneze nici măcar numele sau dacă deținea, într-adevăr, un fund mișto.

Explozia, însă, a generat și un punct de trecere către o altă dimensiune, iar restul omenirii avea să fie transformat profund și irevocabil.

După primele ezitări naturale („da’ intră tu, dacă ești așa tare-n gură„), umanitatea a reintrat pe făgașul obișnuit al marilor descoperiri și explorări. Mai întâi au pătruns în noua dimensiune pionierii plini de curaj, aventurieri care au pornit să înfrunte necunoscutul înarmați cu arme și echipamente improvizate chiar de ei.

Au urmat organizațiile, mari firme grăbite să scoată profit din orice s-o fi găsit de partea cealaltă. În general ca parte a unor asocieri comerciale, ele au trimis plutoane de reprezentanți de vânzări, echipați până la unul în costume din stofă, pentru că între timp devenise evident că nu e nimic periculos acolo.

De altfel, aceste asocieri de firme au dat naștere unui nou termen, care avea să rămână definitoriu pentru noua dimensiune chiar și după ce lumea a uitat etimologia sa – la fel cum a uitat ce a atras-o în noua aventură. Noul termen era „CORPORATE”. Inițial doar „CORPO”, acronim pentru COmmercial Readymension Poly-Organization, și-a căpătat forma finală după ce românii, mari amatori de așa ceva, au adăugat niște „rate” la final.

Și, în sfârșit, lor le-au urmat oamenii de rând, atrași de mirajul bunăstării, de un necunoscut îmblânzit deja de alții sau, pur și simplu, de ideea de a descoperi o nouă dimensiune. Pentru că o fi ea personalitatea importantă, dar totuși. Șiruri nesfârșite de tineri în blugi mulați și teniși, cu gleznele goale pentru că nu știi nimic despre modă; femei mature fugite de măritiș, ca să își păstreze independența; bătrâni osteniți de coarnele plugului, căutându-și o nemuncă; șefi de tot felul, că lucrurile nu pot sta pe loc dacă nu e un manager să se ocupe de asta.

Deja Poarta originală devenise demult insuficientă pentru toți cei care voiau să părăsească dimensiunea terrană; autostrada Europa-Măgurele începuse și ea să dea semne că se apropie de capacitatea maximă, deci demersurile de creare a unor noi Porți au venit firesc. S-a dovedit că nu este atât de greu, fiind suficientă o priză și un pahar cu apă (din motive de eficiență s-a renunțat la etapa ciupitului și a mopului, deși până în prezent au rămas puriști care insistă să ciupească, ritualic, un fund “pentru noroc”).

Cu Porțile de acces împânzind Terra și cu întreaga comunitate științifică angajată în cursa de descoperire a unor noi dimensiuni (perioada de glorie a femeilor de serviciu, care nu au mai fost vreodată, nici înainte și nici după aceea, atât de apreciate, atât de bine plătite și atât de frumoase), părea că omenirea se îndreaptă către un mileniu de aur, o epocă de descoperiri, de bogăție și de împlinire.

În realitate, Redimensiunea s-a alăturat unei lungi serii de mari descoperiri care promiteau să transforme din temelii omenirea. Și descoperirea Americii, și a celui de-al doilea Soare, și a punctului G au rămas momente marcante în istorie și au jucat un rol important în ceea ce am devenit. Dar transformarea nu a fost niciodată bruscă, explozivă, de amploare; de fiecare dată istoria a rămas același fluviu imens și leneș, care înghite o nouă ambarcațiune într-un vârtej violent și înspumat, pierdut apoi în cercuri tot mai stinse, până dispar de pe suprafața apei. Fiecare astfel de epavă se așază pe fundul nămolos al apei, schimbând ușor cursul fluviului și devenind parte din acesta, pe măsură ce este acoperită de pietriș, nisip și prezervative folosite.

Entuziasmul a fost redus de revelația că, de fapt, nu există altă dimensiune și că cele două sunt tot ce avem. Deși există cercetători care contestă în continuare dualitatea, comunitatea științifică în ansamblul ei a oprit oficial, în Anul Dimensional 200, orice activitate în această direcție.

Iar ce speranță și entuziasm supraviețuiseră au fost, apoi, stinse complet de înțelegerea faptului că Redimensiunea, aparent identică Terrei, are particularități atmosferice și este supusă unor fluxuri energetice care transformă definitiv formele de viață.

Valurile s-au stins în fluviul istoriei; de atunci au trecut generații după generații, cu cele doua dimensiuni evoluând în direcții tot mai diferite. Oamenii au continuat să circule între ele, dar mai mult purtați de inerția vieții decât în mod voit; locuitorii celor două dimensiuni s-au izolat în lumile lor iar comunicarea dintre cele două dimensiuni s-a redus, treptat, la schimburi comerciale desfășurate sub forma unor ritualuri sterile.

Deși continuă să existe printre noi, în punctele de intersecție, manifestările celor din Redimensiune au evoluat în forme de viață care nouă, terranilor, ne sunt probabil la fel de străine pe cât le suntem noi lor. Cu forme noi, zei noi și tehnologii noi, redimensionalii trăiesc într-o societate globală gregară, parte a unei singure corporații-mamut, existând pentru a menține interdependența organizațiilor care compun corporația și în care sunt asimilați.

Pe Terra au rămas doar două caste: cea a Agențiilor – mici comunități izolate, răspândite pe toată planeta, care produc obiecte de artă și egouri – și cea a Orcărilor, capabili doar de îndeletniciri de bază cum ar fi cultivarea de fibre, săpatul în stâncă după minereu și izolatul blocurilor.

Cele două dimensiuni au devenit două lumi separate. O dată la fiecare generație, Agențiile numesc o solie care este trimisă în mijlocul corporației, în Redimensiune, pentru a afla ce își mai păstrează din umanitate.

În AD 2176, eu sunt solia. Acesta este jurnalul meu.

-va urma-

(Mă rog, e un “va urma” teoretic. Cine știe ce monștri așteaptă în dimensiunea ailantă, poate nu mai urmeaza nimic. Sau poate ceva cu fluxul energetic – curentul nu e ceva de gluma. Sau poate îmi piere iar cheful de scris, chestie care e un monstru în sine.)





Imagine de la Pixabay, de pe Pexels

Comments (0)
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *