Casa, dulce casa

Dat fiind ca s-au manifestat curiozitati legate de viata mea la garsonerie, iata ultimele stiri.

Cum stau cu mancarea? Pai, aveam senzatia ca stau mai mult sau mai putin bine. Dar, de la un moment dat, o serie de coincidente m-au facut sa ma indoiesc. In primul rand, toata lumea se mira, cand ma vede, cat am slabit. Ma rog, e posibil sa fi pierdut un kilogram, doua, dar ce naiba, puteti sa imi ziceti un „salut” intai!! Oricum, o varianta de luat in calcul e cea a geloziei. Adica, altii se chinuie sa traga, sa impinga, sa tarasca sau sa invarta obiecte de greutati variabile; tin cure de slabire pe baza de furaje si isi refuza placeri elementare, cum ar fi o amandina. Cred si eu ca se oftica vazandu-ma in plina forma!

In al doilea rand, lumea a renuntat, fata de mine, la obiceiul de a servi musafirul cu o bere, un pahar de vin, o prajitura. Cand ma duc in vizita, lumea se intrece in a-mi oferi ciorba de perisoare, varza calita sau tocanita cu piure. Si cand refuz, uneori (mereu politicos!!), motivand ca nu mi-e foame, mi se baga pe gat cu forta: „Lasa ma, mananca acuma, ca pe urma te duci la tine acasa si o sa-ti para rau”. Explicatia initiala, cum ca li s-a stricat oamenilor frigiderul, incepe sa nu mai fie suficienta. Poate daca s-ar fi luat curentul in jumatate de tara.

Una peste alta, mi-am dat seama de o chestie foarte importanta pentru bunul mers al societatii noastre. Dom’ne, ar trebui sa se acorde permise de gatit! Adica, la ce bun ii interzici uneia sa poarte arma, daca ii dai voie sa otraveasca in stanga si-n dreapta?!

Conversatia ar trebui sa decurga dupa modelul:
„Draga, ce zici, iti fac o tocanita? Stiu sa fac o tocana de te lingi pe degete!”
„Sigur, dar o sa te rog sa imi arati permisul de gatit.”
„Ah, stii, l-am uitat acasa. Dar ai incredere in mine, nu?”
„Sigur ca da, dar legea e lege. Fara permis, nu te apropii de cratita aia!!”

O alta revelatie e legata de modul de folosire a vaselor intr-o locuinta de burlac. Cred ca o sa public un studiu, pompos, despre „dinamica utilizarii instrumentarului de bucatarie”. Vand drepturi de autor. Pe scurt, se intampla cam in felul urmator: Se porneste de la starea neutra, adica in care ai toate vasele spalate (ultima vizita a prietenei, ultimul pariu castigat in gasca, ultima vizita importanta care te-a silit sa faci curat). In aceasta etapa folosesti vasele cele mai potrivite pentru diversele operatiuni: faci cafea in ibric, incalzesti mancare in craticioare, mananci din farfurii.

In a doua etapa, ai murdarit, deja, o parte din vase, asa ca incepi sa cauti alternative. Iti incalzesti o lingura de supa intr-o oala de cativa litri, faci omleta intr-o tigaita din care da compozitia pe-afara. Deja nu mai ai farfurii curate, drept pentru care mananci direct din vasul in care ai incalzit/pregatit mancarea. Inutil sa mai spun ca renunti la idei fanteziste, cum ar fi sosurile sau mancarurile savante, pentru simplul motiv ca ar fi nevoie de prea multe vase.

In sfarsit, intr-o buna zi remarci, surprins, ca ai mutat tot bufetul in chiuveta (si imprejurimi), si ca, neavand de ales, trebuie sa speli vasele. Dupa care iti dai seama, la fel de surprins, ca nu mai ai nici bureti nici detergent de vase. Si te duci sa cumperi vase noi, sau incepi sa mananci in oras.

Cu vecinii m-am inteles, o vreme, bine. Ca nu ne-am prea intalnit. Din pacate, nu m-am intalnit nici cu bunatatea de vecina de vis-a-vis, de care povesteam acum catava vreme. Nici nu stiu ce sa cred. Cine ar face o asa gluma cruda?!?!

Un prieten a avansat, la un moment dat, o idee foarte interesanta. In linii mari, vecinii si-ar inchipui ca in garsoneria mea stau doi frati gemeni: unul cu moaca serioasa (rupt de somn, adica), la costum si cu servieta dupa el, si unul „in haine de golan”, care tot aduce bautura in casa. Care golan se scufunda tot mai jos, pentru ca s-a ras in cap (surpriza pe palier) si pe urma si-a lasat cioc (stupoare pe palier). De-abia asteptam sa vina vara, sa le arat si tatuajul, ca se eliberau cateva apartamente, si poate aveam parte de vecine mai prietenoase.

Aproape ca incepusem sa il simpatizez si eu pe geamanul serios, care platea intretinerea si mergea la servici, doar ca sa tina pe mancare si bautura licheaua aia de frate betiv. Din pacate, identitatea lor comuna a fost desconspirata cand m-a suprins femeia de servici, intr-o dimineata, imbracat la costum si cu doua sacose pline de cutii de bere goale. Cu aceasta ocazie s-a lamurit, imi inchipui, si misterul zdranganitului de pe casa scarilor.

Si, pour la bonne bouche, sunt fericit sa va anunt ca pisica mea este, daca nu majora, macar vaccinata. Si, ce e mai important, are si nume oficial, mentionat in buletin.

Dupa ce am cantarit mai multe variante (Suzi – nu i-a placut pisicii; Aisha – nu mi-a placut mie; Alifie – nu mi-a placut decat mie), am reusit sa ma hotarasc asupra unui nume. Intr-un gest care ma denunta, probabil, drept un romantic incurabil, i-am dat numele uneia dintre primele si cele mai mari iubiri ale mele. Asa ca pisica mea va sfarama inimile motanilor din intreaga lume sub numele de Stella Artois.

Comments (0)
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *