De hibernis

 La multi ani, neamule, si sa fii vesel!

 

Mie imi plac sarbatorile de iarna. Pentru ca, la urma urmei, e acea perioada a anului in care nu mai sunt singurul chitit pe mancare si bautura si cu o buna-dispozitie altminterea inexplicabila.

Da’ oricat mi-ar placea, mai observ si eu una-alta. De exemplu, ca in perioada sarbatorilor au disparut reclamele la bautura. Am dat sa ma bucur, crezand ca le-au retras pe alea proaste si urmeaza o serie noua, sarbatoreasca, de reclame una si una. Pe urma mi-am dat seama: nu. Pur si simplu si-au dat oamenii aia seama ca de sarbatori romanii beau de rup, cu sau fara reclame. Si uite-asa s-a mai facut o economie. Gata, criza e pe jumatate rezolvata.

Leitmotivul acestei ierni, in magazine, a fost „Promotie: cumperi de 300 lei si platesti doar 150”. Nu stiu de ce or fi ales toti sumele astea, da’ nici nu are importanta: a functionat! Se inghesuia lumea in magazine de parca lua zdrentele alea gratis. Asa ca m-am gandit ca genul asta de promotie poate fi folosit si in domeniul bancar, mai ales ca acuma e criza, romanii sunt speriati, bancile sunt speriate ca romanii speriati nu mai iau credite si asa mai departe. De aceea toate bancile ar trebui sa aiba o oferta speciala, de criza: faci credit de 3000 lei si iei doar 1500!

Booon. Decoratiunile de Craciun. Stiu ca e un domeniu care le apartine, prin traditie, homosexualilor, dar uneori prostul gust ajunge sa raneasca si retina mea.

Anul asta, in mare voga decoratiunile ale electrice, fluorescent-iridiscente, sclipitoare si clipitoare, in forma de stele, inimi, brazi, femei goale (unde, unde?) si asa mai departe. Iar romanul e domn, daca se apuca sa puna podoabe nu se opreste la una singura. Si uite asa mergi pe strada si iti dau lacrimile, ca retina ta primeste suturi din toate partile. Ce naiba, nici macar nu iti mai dai seama daca esti beat cand pleci din carciuma, ca daca ridici nitel ochii de la bocanci vezi oricum stelute multicolore. Drept pentru care le urez tuturor acestor iubitori de frumos sa fie batuti la fund. Cu bradul de Craciun. Impodobit.

Toate televiziunile s-au inghesuit cu promo-uri pentru programele de Revelion. Intre ele s-au remarcat Paranghelionul de la Antena si promo-urile de la ProTV, cu un Copilu Minune imbracat in frac (imagine care mi-a adus aminte, cumva, de „Panica la Hotel Majestic”). Ma rog. ideea e ca pana acuma manelele erau, oficial cel putin, marginalizate, mai mult sau mai putin tolerate dar nu promovate. Nu mai e cazul, maneaua a devenit imnul Romaniei. Lucrul asta, in sine, ma lasa rece, ca doar nu e ca si cum m-as fi inchipuit inconjurat de un popor de literati, esteti si rafinati. Am avut, insa, o revelatie: imbatranim, nene! Rock-ul incepe sa fie rezervat unui grup tot mai mic de cunoscatori; parca vad, in 40 de ani, cand toate televiziunile vor pompa manele (inclusiv ManeleTV 1, ManeleTV 2 si ManeleTV International), postul public de televiziune va avea o emisiune obscura, „Tezaur Metalic”. „Bunicule, da mai incet porcariile alea expirate!”.

 

Am fost iar pe la aeroport. Imbulzeala mare nene, au circulat romanii de nu se poate. Au plecat mii de romani, au venit mii de romani. Ma rog, nu am nimic cu ei. Mai ales cu cei care pleaca. Cert e ca avionul pe care il asteptam eu a intarziat, asa ca am stat o vreme in masina, cu ochii holbati si gura cascata, uitandu-ma la documentarul „Romanul si bariera automatizata”. Nu o sa vorbesc de retarzii care isi aduc aminte ca trebuie sa plateasca de-abia in fata barierei, pentru ca am mai discutat despre asta deja. O sa va zic, in schimb, despre cei care opresc departe de aparatul ala pentru jeton/cartela.

In spiritul bunavointei si intelegerii, nu o sa ma leg de faptul ca opresc prea departe. Asta e, nu toate scolile de soferi sunt bune, nu toti au trecut prin stagiul special „cum sa opresti langa bordura”, nu toti stapanesc tehnica „ia de volan stanga, ia de volan dreapta, indreapta”. Interesant e ce se intampla dupa ce se prind ca nu ajung la orificiu.

O mana de oameni realisti isi zic „asta e, nu ajung, o sa rada de mine aia din spate dar n-am ce face”, deschid portiera si baga jetonul/cartela. Astia sunt minoritatea. Pentru ca majoritatea:

a) ies pe jumatate pe geam, fac un adevarat balet pentru a isi tine echilibrul, eventual ii dau pasagerului din dreapta un calcai in gura, sau

b) manevreaza cu indemanare masina, din maxim zece miscari fata-spate, pana se apropie de aparat, sau

c) b), dupa care a).

 In incheiere, ca sa nu va vaitati ca nu v-a adus si Mos Painkiller ceva de Craciun, iaca un banc:

I: Ce fel de muzica asculta inginerii?

R: Electro!

 

 

Aș putea, la o adică, să îți trimit chestii din astea istețe și pe mail.

6 comentarii

Dă-i un răspuns lui co22 Las-o baltă

  • La multi ani si tie mai. Apropo de personajele de la bariera pe mine ma enerveaza aia care se aseaza toti la coada la prima bariera blocand accesul la cea de-a doua (vezi parcare unirea) unde mai pui ca nici unul dintre personajele astea nu e o blonda mortala cu sani mari. Sani care sa se zbenguie nervos de portiera cand se intinde dama spre aparat (asta as putea sa privesc cu placere). Cu manelele e mai grav penca au gajici bune in jurul lor manelistii doar ca cei care ii filmeaza sunt super obsedati de cantaret in loc sa filmeze bunatatile nu de alta dar de ascultat oricum e pe mute tv-ul.

  • A dat domnu si ai schimbat decorul :-).
    Sa fii sanatos!

    PS N-am inteles bancul…Ce legatura au ingerii cu electrolii (sunt niste troli electro, sau ce?)

  • Firebath: nu zic, si io imi clatesc ochiul la scene din astea, dar tot ma izbeste cat de rupta din imagine e o blonda de genul asta. Si ajung sa ma intreb ce naiba cauta afara din dormitor :D

    Lulu: Unul dintre noi nu s-a prins. Indiferent de cine e vorba, o sa ma port de parca tu ai fi aia. Pentru ca, stii tu, amorul propriu masculin e o chestie sensibila :)

  • Mda.. interesanta treaba cu parcarile, dar ce te faci cu cei care ajung in fatza, isi dau seama ca nu au platit, si urca un etaj sa plateasca, timp in care bariera e blocata, si coloana creste progresiv cu numarul neuronilor paralizati ce-i are soferul ‘teligent din fatza… a se vedea parcarea unirii..de care pomenea si firebath. si stii ce-i culmea? acum ne ridica masinile de oriunde.. fara sa ne ofere si locuri de parcare.. ne luam biciclete?