De profundis XIV

Ei bine, da! Cel mai discutat subiect al zilei este, desigur, aprinderea bradului de la Unirii, de 1 decembrie. Ma rog, ar mai fi ca a murit Dan Iosif (dar nu de foame). Sau ca UDMR-ul a luat o droaie de voturi in Braila, iar Laszlo alta droaie (deci doua droi – cred ca brailenii au baut apa din Dunare). Sau ca ProTV face concurs de scenarii legate de Elodia (propun ca in episodul urmator cetatenii sa propuna scenarii despre aparitia HIV in Romania, ca cica nu a fost inca explicata). Sau ca nu stiu ce editura publica un volum de literatura erotica (ma consacru, sa vezi bani si faima si tot ce imi mai doresc). Sau ca niste baieti de la Catavencu au plantat, la misto, o bomba in Aeroportul Baneasa (daca n-au detonat-o n-au facut nimic. Ce naiba, e ca si cum ai agata-o pe Salma Hayek doar ca sa arati ca poti si nu i-ai face nimic) si, ma rog, alte subiecte. Dar cum orizontul meu de interes si de aspiratii e limitat (mi-a zis mie Oana) sa vorbim despre brad.

Evident, au mai scris o gramada de oameni despre asta. Ceea ce era de asteptat, ca am fost peste o suta de mii. Dar scriu si io, pentru ca aia nu au scris din perspectiva mea. Si chiar daca au scris din perspectiva mea, nu au scris cu farmecul cu care scriu eu. Si chiar daca au scris la fel de fermecator, am si eu voie sa scriu asa ca mai lasati-ma in pace.

Treaba e ca dupa eveniment si imbulzeala de nedescris care l-a insotit, s-au gasit puzderie de critici ca „da, nene, a iesit ca naiba pentru ca suntem in Romania, mama lor de romani etc etc.”. Acuma, io nu sunt asa de calatorit ca altii (cred ca are legatura cu orizonturile alea limitate), dar presupun ca in celebrul Times Square din New York e cam la fel (daca ma invita cineva anul asta vin, sa vad cu ochii mei). Specificul romanesc nu a stat, carevasazica, in nereusita in sine, ci intr-o gramada de amanunte delicioase. Sa vedem care:

Pai, toata lumea injura. Ma rog, toata lumea din jurul meu. Da’ io am fost acolo, si tot Bucurestiul era in jurul meu. Si bucurestenii astia ii injurau pe alti bucuresteni, ca „prostii dracului, bine ca ati venit sa faceti inghesuiala asta”. Si altele in acelasi ton. De aceea io propun ca pe 6 ianuarie, cand e planificata demontarea bradului, sa se schimbe doar data de pe el: sa scrie 2009 si sa se programeze, pe tot parcursul anului, cate 20 de bucuresteni pe zi care sa il viziteze, sa il pozeze si sa il imbratiseze numai ei.

Straniu, iarasi, ca era plin de gravide. Cum te miscai nitel, se apuca una sa tipe la tine „vai de mine, sunt gravida!!” Eu, ca omu’ cu musca pe caciula, la inceput le ziceam ca nu e al meu, ca ma confunda. S-a apucat cineva sa ma lamureasca: cica ele aveau nevoie de spatiu. Si atunci te intrebi: daca cineva stie ca la cea mai mica presiune tasneste copilul din ea ca pasta de dinti din tub, de ce se mai duce la imbulzeala? Va zic io, sa se laude ca a facut sex.

Apropo de sex, seara aia cred ca a fost visul oricarui obsedat sexual. Pentru mine personal a fost ocazia in care m-am apropiat cel mai mult de o orgie, in toata viata mea.

Io, totusi, am fost mai retinut, ca asa sunt io timid. Si cand m-am inghesuit in roscata aia nostima a fost pentru ca, jur, ma impingeau atii din spate. Dar a existat cel putin o persoana care a fost mult mai directa decat mine. Stiu asta pentru ca mi-a pus mana pe, cum sa zic io, o zona mai intima. Si nu a pus mana asa, ca din greseala, ci hotarat, de parca pornea autobuzul si nu avea punct de sprijin. La inceput am dat sa ma bucur dar pe urma mi-am dat seama ca nu pot. Si uite asa o sa petrec tot restul vietii sperand ca a fost vorba (oh, doamne, fa sa fie asa) de o femeie.

Au fost raportate mai multe intalniri cu Elodia.

S-au pierdut 45 de copii. Sa reformulez. Fortele de ordine au recuperat si au inapoiat parintilor 45 de copii. Tinand cont ca numai un dobitoc poate sa isi piarda copilul, ajungem la urmatoarea concluzie: oamenii aia, saracii, rationasera la modul „ba, in Mall nu am reusit, in AquaMagic nu am reusit, daca nici in imbulzeala asta nu scap de tine…”. Pai serios, la ce bun sa mai pastreze copiii aia? Deja au dovedit ca au facut sex.

De cand cu Miorita am invatat ca romanul este, prin natura sa, fatalist. (Asta si ca are o relatie straniu de apropiata cu oile). Ei bine, e adevarat, va zic eu. De fatalism vorbesc. Incredibil cat de multi se lasau dusi de val, comentand ca „ba eu nu am treaba spre Universitatii, dar daca ma impinge lumea incolo asta e.” Remarcabil, am intalnit totusi un om care nu voia sa se lase batut. Stiti Batranul si marea, al lui Hugo? asa era si asta, numai ca nu era batran. Valuri peste valuri de oameni se pravaleau pe el, dar el insista sa mearga impotriva curentului. Tarie de caracter? Perseverenta? Nonconformism? Nu, am aflat eu. Pentru ca l-a intrebat lumea politicos („ba boule!”) de ce se incapataneaza sa mearga in directia asta, iar el a raspuns cu mana pe inima (ca avea pulsul 250) „pentru ca in blocul asta locuiesc !!”

Post-eveniment, nu au avut loc frisoane ci critici la adresa lui Videanu, ca cica a mintit apropo de dimensiune. A spus ca, vezi doamne, e mai mare. Bradul, de el vorbim. Nu stiu de ce se supara lumea, ca la urma urmei e instinct masculin sa mai adaugi acolo o bucatica. Nici macar nu e premeditat: dai sa spui dimensiunea reala dar, nu stiu de ce, chiar cand incepi propozitia in creier are loc un scurt-circuit si rostesti o valoare mai mare. Iar ce i s-a intamplat lui Videanu, ei bine, de asta ne temem toti: ca, la un moment dat, o sa apara cineva care chiar o sa stea sa masoare sa vada daca ai spus adevarul.

Per total, io m-am distrat. La urma urmei, din toata multimea aia imensa de oameni, exista 50% sanse ca o femeie sa ma fi preferat pe mine. E ceva.

Bon. Sa punctam rapid ce s-a mai petrecut in lumea asta minunata.

Publicitate! O reclama la o pasta de dinti arata un stomatolog vorbind despre cum x% dintre oameni prezinta semne premature de gingivita. De parca gingivita asta e programata la un anumit moment foarte precis. Ce se intampla daca intarzii? „Da, domnule Popescu, va rog sa nu va mai spalati asa des pe dinti. A trecut deja un an si gingivita dumneavoastra nu mai apare”. Sau daca te imbolnavesti exact la timp: „Da, aveti gingivita, dar nu va faceti probleme. Se incadreaza perfect in program „.

Pe majoritatea posturilor, observ, s-a impanantenit obiceiul de a reveni cu buletinul meteo de mai multe ori, pe parcursul matinalului. ceea ce e OK. Ce nu e OK e ca fetele alea se cred prezentatoare de stiri: „Ne revedem peste jumatate de ora, cu alte noutati!” oare ce se poate schimba in jumatate de ora? „Intr-o intorsatura neasteptata a evenimentelor, acest inceput viscolit de iarna se transforma intr-o primavara calda. Corespondentul nostru de la Braila tocmai ne transmite ca toti copacii sunt plini de muguri. Mai ales plopii. Probabil din cauza alegerilor.”

A aparut vinul „Sapte pacate”. Sa ne intelegem, sunt ultimul care sa zica ceva de rau despre vin. Da’ mie, cand beau, imi sta mintea la un singur pacat. Ma rog, poate in cateva ocazii am pacatuit prin mandrie, inchipuindu-mi ca stiu sa cant, dar de obicei dragostea primeaza. Pe de alta parte, spun aia ca „cele 7 pacate incep de la un vin bun”. Si imi dau seama ce noroc am avut pana acum. Daca, de exemplu, in loc sa am chef de nazbatii, ma apuca lenea? Sau mai rau, pofta de mancare?

Am aflat despre un program derulat de Ministerul Mediului impreuna cu oamenii minunati de la Porsche Romania. Program care se cheama, tineti-va bine, „O masina – un copac”!! Genial. Nu stiu ce minte luminata a venit cu ideea, dar i-as face cadou un brad de 76 de metri numai al lui.

Intr- o reclama pentru detergentul de vase Pur, o gagica ii spune unui mexican ca „noi, in Romania, folosim Pur!”. E ca si cum s-ar apuca Zeiss sa faca publicitate trambitand ca „Lentilele Zeiss sunt lentilele preferate ale lui Ray Charles!”

In sfarsit, Parazitii au scos o melodie noua: „Concentrati in metropole”. Nu suna rau, dar ce e mai straniu e ca baietii vorbesc despre noile tehnologii. In acelasi stil pe care il stim si il iubim dar, subliniez, despre noile tehnologii. Nu stiu de ce, mi se pare nitel straniu. E ca si cum ai vedea o maimuta conducand (aaaaaaaaaaaaaaa, deci asta era faza! o masina-un copac! v-ati prins?). Sau pe Ray Charles intr-un testimonial: „lentilele Zeiss…”

Sa auzim de bine. Si, sfatul meu, mai bine spuneti adevarul.