De profundis XVII

Salutare salutare,

Nu ne-am mai auzit de mult timp pentru ca m-am cufundat, plin de voluptate, in munca. Hehe, bineinteles, poanta de 1 aprilie.

Sa nu mai zabovim:

Un nene al carui nume nu mi-l mai amintesc definea, la un moment dat, arta scrisului ca pe talentul de a plamadi in mintea cititorului imagini cat mai veridice si mai apropiate de experienta reala. Daca mai traia in zilele noastre, acest nene necunoscut l-ar fi oferit ca exemplu pe negrul cantaret Timbaland. Care zice, intr-una din melodiile lui, „bounce like your ass has the hick-ups”. Adica, pentru neanglofonii din public, un fel de „salta ca si cum fundul tau ar sughita”. Daca nici asta nu este o expresie elocventa, nu stiu ce altceva e.

Din seria „intamplate la birou” avem o colaboratoare care a trimis un mail de „la revedere” tuturor contactelor ei. Dupa sablonul cunoscut, multumea pentru colaborare, experienta etc.; partea interesanta a fost cea cu informatiile de contact – a lasat un numar de telefon, un mail si un ID de Yahoo Messenger.

Sincer, ma simt mandru in clipe din astea, cand simt ca sunt martor la evenimente care vor influenta decisiv viitorul. Domnisoara asta e, clar, un deschizator de drum intr-o noua epoca a relatiilor de munca. Pe viitor, la plecarea dintr-o firma colega te va invita sa afli ce mai face de pe pagina ei de pe Hi5; in semnaturile corporate se vor strecura invitatii la vot pe www.hotornot.com, iar in mailurile de concediere veti citi, bineinteles, plzdiekthxbye.

Tot in sfera asta, mi s-a parut mereu interesant cum tuturor celor din productie le place sa foloseasca termenul neutralizare. Nu demontezi sau golesti un panou, il neutralizezi. Nu inlaturi un marcaj, ci il neutralizezi. Si, ma rog, asa mai departe. Astept momentul potrivit, in care sa ma aflu in mijlocul vreunei piete (sau, poate, la cinematograf) si sa sun la unul din colaboratori. „Salut, eu sunt. Stii chestia aia de care am vorbit…zi-mi, l-ai neutralizat? Ok, ai termen doua zile. Poimaine trebuie sa inceteze sa existe”.

Am tot vrut sa va previn: din motive obiective, acum ceva timp mi-am ras ciocul. Ceea ce inseamna ca am fost, o vreme, doar tipul inalt, destept si ras in cap. De aceea, domnisoarele care s-au indragostit de un nene cu caracteristicile mele dar care, totusi, nu se potrivea pentru ca nu avea cioc – puteti rasufla linistite.

Cu ocazia asta, insa, mi-am dat seama ca oamenii din jurul nostru au niste relatii extrem de bolnave. Acuma, nu fac io pe lupul moralist, dar ceva nu e in regula: cand m-au vazut fara cioc majoritatea m-a intrebat daca m-a pus prietena sa il tund. Ma rog, odata trecuta surpriza, voi face tot posibilul sa ma integrez in acest nou si ciudat tipar comportamental. De aceea, cand o sa vad un coleg cu piciorul in gips o sa il intreb daca s-a certat cu nevasta? Daca apare vreo colega cu mana rupta o sa o intreb „ce-ai patit, n-ai vrut sa speli vasele?”.

Si mai dramatic, m-am apucat de renovat. Iar lumea cand a auzit a facut gura pana la urechi si a decis „aha, deci sa strang bani de nunta!” Cu varianta si mai trista, daca asa ceva e posibil, „aha, deci ti-ai bagat in sfarsit mintile in cap si te asezi la casa ta!”. De-abia astept sa vad vreun cetatean ca bate covorul in spatele blocului. O sa ma duc intins la el sa il felicit „bravo coane, ai gagica noua!”

Cred ca o vreme de genul asteia din ultima perioada este felul in care Dumnezeu te mangaie pe cap si iti zice „bravo, ai fost un om bun”. Dupa rabufnirea aia primavaratica, sexul frumos (femeile) s-a echipat in haine subtiri, iar cu frigul de acum e ca si cum cineva ar fi rasturnat un butoi cu sfarcuri intarite peste frumoasa noastra patrie. Cornul Abundentei? Cui ii trebuie, cand ai asa ceva?

A murit Sabin Balasa. Nu stiu mare lucru despre el ca om; ca pictor a reprezentat, indiferent de gusturi, un personaj important in artele plastice din Romania. Ma rog, chestia e ca acum ar vrea unii sa il ingroape in Moldova. Acu’ serios, cum mai are cineva chef de bocit cand stie ca, undeva, niste moldoveni se cearta cu niste olteni pe un mort?

Personal, mi-am dat seama ca imi e indiferent unde il ingroapa. Adica, ma preocupa mai mult ce naste Moldova si trimite incoace, decat ce ia de la noi si baga in pamant.

Am tot facut, de o vreme, poze cu chestii de pe strada. Intre ele, diverse poze cu diversi indivizi care parcau in diverse feluri fistichii. Aveam de gand sa le pun aici, poate mai rade lumea de cate un dobitoc, insa mi-am dat seama ca n-ar fi impresionat pe nimeni. Cea naiba, m-am plictisit chiar eu, cat m-am uitat la ele; deja e un alt fapt divers. Asa ca pe viitor o sa pun poze cu prostii care parcheaza corect.

Cu ocazia summit-ului s-a circulat exceptional. Lui Bush i-a placut inghetata romaneasca. Ergo, trebuie sa stimulam productia de inghetata (romaneasca, hehe), pentru a ne putea bucura de un trafic mai acatari. Planul B, in cazul in care inghetata nu functioneaza, este sa atragem un fost presedinte american, poate inchid astia macar 2-3 intersectii. De aceea, propun sa punem pe picioare si industria de trabucuri.

Cica mai nou, ca sa beneficiezi de indulgentele specifice religiei tale (zile libere de sarbatori etc.) trebuie sa prezinti o dovada care sa ateste apartenenta ta la ritul cutare. Din treaba asta cel mai bine ies evreii, ca nu mai trebuie sa se complice cu hartogaraia.

Publicitatea, am tras io concluzia, este cam cum trebuie sa fie cele 72 de hurii din raiul mahomedanilor. Pururea virgine, permanenta desfatare si asa mai departe. Cu alte cuvinte, tu stii despre ce e vorba si cam cum functioneaza lucrurile, dar de fiecare data e altfel, apare ceva nou.

Desfatarea, in cazul despre care va vorbesc, are legatura cu fundul. Ho, baieti, la loc comanda, nu va repeziti! (desigur, nu ca v-as judeca). Pe niste situri exista un banner care face reclama la o clinica de tratare a hemoroizilor. Nu e ceva nou, o firma le vorbeste despre vindecarea durerilor in fund soferilor care amortesc, zilnic, in intersectia Victoriei/Kogalniceanu. Noutatea cu acest banner este ca are pe el poza doctorului cutare, specialist in tratarea hemoroizilor. Va dati seama cat de mult isi iubeste munca omul acesta? Infrunta ridicolul si ironiile cunoscutilor de dragul medicinei. Mai mult, risca sa ii fie asociata figura, pentru vecie, cu hemoroizii.

Imi inchipui ca o scena de genul celei de mai jos este relativ obisnuita:

Cetatean: Stiti, figura dumneavoastra mi se pare cunoscuta…
Medic: Mi se intampla frecvent, chipul meu apare intr-o reclama.
Cetatean: Serios? La ce anume?
Medic: Pai, la servicii medicale.
Cetatean: A, un doctor! Pai poate de aia ca cunosc, poate ca m-ati tratat vreodata!
Medic: Exclus. Daca va tratam nu aveati cum sa va amintiti chipul meu.

A, inca ceva: v-am zis ca zugravesc. Daca ne intalnim cumva si remarcati oaresce nuante colilii, nu n-am insurat si nevasta nu mi-a scos peri albi. E var.

Comments (0)
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *