De profundis, XXXVI

Scriu asta așa, ca de pandemie, distanțată bine de aia dinainte.


Apropo de pandemie, se pare că în timpul izolării părinții au savurat fiecare clipă petrecută alături de copii. Atât de mult încât nici nu au mai apucat să scrie posturi cu #blessed pe Insta și Facebook.

Din păcate gata, a trecut, extazul s-a terminat. Și săracii părinți își îneacă amarul, iar, cu câte un #solucky (to get out of there).


Apropo de hashtaguri, am și eu Facebook și văd câtă lume postează de pe pe Plaja Sălbatică Corbu. Poate e momentul să ne gândim cum îi schimbăm numele?


Apropo de nume nepotrivite, ca să îți dai seama ce popor de țărani suntem e suficient să asculți un spot radio pentru Bonprix. Că oamenii ăia flutură un slogan care rimează, ceva gen „Bonprix, orgasme mii”, dar când zic de site-ul de internet online coboară cu picioarele pe pământ: „intră acum pe bonprics punct ro”.


Apropo de țărani, presupun că ați fost și voi la cineva la țară – bunici, părinți, rude de diverse grade. Ați observat că la țară nimic nu e fix lângă tine? Orice îți trebuie, e la mama naibii și cere indicații complexe. Grebla? E după șură, între ultimul butoi si husa sub care e coasa. Apa minerală? În a doua magazie, într-o cutie pe care e pusă o tavă cu nuci la uscat. Spirtul, că te-ai tăiat? E, treci codrii de aramă…


Apropo de vizite la țară, dacă pe drum ajungeți în spatele unuia care conduce super meseriaș, rapid dar cu anticipare, frâne de motor, intrat elegant în curbe – e, ăla e șoferul lui Schrödinger. Până nu puneți unul din voi frână nu știi dacă e un as al volanului care știe drumul și mașina sau doar un prost fără becuri, dracu’ vă mai bănuiește vreodată de ceva bun.


Apropo de așteptări supra-dimensionate, cred că agațamentele ocazionale au crescut, în cuida izolării. Că așa e omul, speră la ce e mai bun. O vezi pe una la Mega, cu masca pe față? Sigur are niște buze ca cireașa. Băiatul ăla? Sigur are gropiță în bărbie și dinți americani, ca Brad Pitt.

Iar când ajungeți la tine și se dă jos textila (heh, cum am ajuns) e târziu să mai faci ceva. Așa că îi zici să își pună masca înapoi și hai la treabă.

Evident, chestia asta are niște limite. Dacă îl vezi că nu-i stă masca pe față de nas, e greu să te minți. Dacă din fusta ei făceau ăia măști la tot Bangladeshul iar, e greu să îți faci iluzii. Măștile acoperă doar primele două bărbii. Și tot așa.

Dar poate e adevărat ce scrie lumea pe bloguri, că o să ieșim mai buni din toată pandemia asta. Și poate lumea o să iubească sufletul sensibil captiv sub suta aia de kile. Cine știe? Dar dacă ieșim mai buni luați-o voi înainte, io mai stau nițel aicea.


Apropo de măști, spuneți-mi, care sunteți femei dintre voi – când ieșiți cu masca pe figură vă machiați complet sau doar faceți ochi șmecheri și gata? Mai irosiți fondul ăla de ten sau nu vă bateți pămătuful pentru atâta?

Serios, nu că sunt misogin, dar femeile au inventat epilatul scurt și ăla lung, de ce să-și bată capul dacă nu se vede. Ca in koan-ul ăla celebru, dacă nu e nimeni să o admire, mai e o femeie frumoasă?


Cu acestea, vă urez să aveți grijă de voi și să ne auzim sănătoși. Serios, vă rog eu să nu vă îmbolnăviți, cică a zis Șelly că școala nu e bună de nimic, iar puștimea de azi nu se omora cu învățătura nici înainte.

Painkiller


Imagine de Miriam Espacio, de pe Unsplash

Comments (0)
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *