Din campul muncii

Le datorez, bag de seama, niste scuze fanilor infocati, care au asteptat cu sufletul la gura o noua epistola (sau, asa cum au numit-o Ioana si, mai de mult, redactorii de la Scanteia, o „pastila”). Pauza asta se datoreaza, nici mai mult nici mai putin, unor probleme de servici. Mare chestie si serviciul asta, cine l-o fi inventat.

Tineti minte, in copilarie, cum va zicea lumea sa va alegeti cu grija profesia, pentru ca e foarte important sa faci ceea ce iti place? Io, om dintr-o bucata, fara nimic de ascuns, le-am zis din prima ca nu imi place sa fac nimic. Adica imi place sa stau de pomana. „Puiule, pana sa ajungi sef mai sunt niste etape”.

Un prim punct negativ al serviciului este ca trebuie sa vorbesti politicos. Cu exceptia catorva foarte norocosi care lucreaza pe la linii erotice, noi, restul, caram in carca povara bunului simt si a etichetei. Cat e ziua de lunga trebuie sa folosesti formule predestinate, sa inventezi expresii atragatoare (de exemplu, sa spui „colaborare reciproc avantajoasa” in loc de „o sa te usuc de bani”), sa torni in nestire eufemisme si hiperbole pana ti se apleaca.

Ce e nasol e ca ajungi sa vorbesti asa si cu prietenii. Te suna cate unul cu „salut, ba, ce faci?” si tu te trezesti ca ii raspunzi „Buna ziua, nu ne-am mai auzit de mult. Cu ce va pot ajuta?” Sau, mai rau, la incheiere, in loc sa ii spui „Ne vedem diseara, la bere” ii urezi o zi cat se poate de buna. S-a dus naibii si sentimentul ala placut, de familiaritate.
Ce sa mai spun daca ai o prietena (sau, pentru cei mai putin norocosi dintre noi, o nevasta)? Alta data ii spuneai sa faca bine sa pregateasca masa diseara, sau ca ar fi cazul sa plece maica-sa la ea acasa, sau ce o sa-i faci diseara pe masa din bucatarie…acum inchei convorbirea cu un „sigur, tinem legatura”. Si cand ajungi acasa nu stii de ce asta te ia la rost „Auzi, tu vrei sa ma parasesti?!”.

Alta faza stranie cu telefonul e ca, nu stiu exact care e mecanismul, dar in momentul in care vorbesti cu cineva si intra seful in birou, ala incepe sa spuna numai bazaconii. De exemplu prietena/sotia te anunta ca ti-a luat niste boxeri cu buline pur-si-simplu-adorabili, sau ca diseara vine la masa prietena ei, care e deprimata din cauza divortului. Mai poti sa zici ceva?!!?

Daca stai si te gandesti, multe din problemele legate de servici se datoreaza faptului ca ai sef. Cum sunt, de exemplu, reflexele de a ascunde ceea ce faci cand intra seful. N-ati intrat niciodata intr-un cabinet, birou sau mai stiu io ce, iar ala de la calculator a facut o miscare brusca de mouse, sau a apasat Escape? Nu v-ati mirat niciodata ca cel din birou intrerupe abrupt o conversatie telefonica? De fapt, daca stau si ma gandesc bine, sunt sanse mari ca tocmai voi sa inchideti brusc pagina, cand va surprinde seful citind scrisorica asta.

Mai nasol e ca reflexul asta te impiedica, de multe ori, sa arati ce angajat muncitor esti. Adica, dupa ce de nenumarate ori ai inchis site-ul porno, jocul Solitaire sau mailul de la colega de la contabilitate, te trezesti ca la aparitia sefului inchizi, din reflex, raportul exhaustiv la care lucrezi de-ti sare basca. Pai cum sa nu te simti frustrat?! Pe urma stai ca tontul, toata ziua, cu raportul deschis, sperand sa mai apara seful. Teapa. N-o sa mai vina pana la urmatorul joc Solitaire.

Cei care lucreaza la birou sunt familiarizati cu mailurile acelea enervante, pseudo-amuzante, din care primesti cu zecile. In cate patru-cinci exemplare fiecare. Rar de tot mai primesti un mail care sa merite cu adevarat (ca scrisorica asta). Si, de obicei, in timp ce il citesti intra seful.

Ceva mai amuzant e pentru cei care folosesc, la un moment dat, calculatoarele colegilor. Nu vorbesc de toate prostiile nascocite vreodata instalate claie peste gramada, ci de adresele accesate recent. Asa ai ocazia sa afli, spre exemplu, ca secretara e cea mai informata din firma, citind toate publicatiile existente pe net; ca doi colegi de la vanzari sunt in topul celor mai buni jucatori de biliard, pe Yahoo!, si ca baiatul ala inalt, de la marketing, e pasionat de filme porno cu pitici.

In sfarsit, munca e de natura sa schimbe pana si scara de valori a cuiva. Sa luam, de exemplu, boala – in mod traditional, un lucru de care se fereste toata lumea; un motiv de compatimire (respectiv, de exultare: asa ii trebuie, daca rade de pitici!). Dupa ce lucrezi o vreme, nu mai vezi boala, ci concediul din spatele ei. „Stii, Gigi si-a rupt piciorul”. „Zau? Misto, o saptamana nu vine la servici!” sau ” Ma, stii ca Andreea se plangea ca nu mai poate respira? De fapt are pneumonie”. „Mama, cel putin o luna de concediu, a naibii norocoasa!” sau „Hai sa iti zic o bomba: Maria si-a luat concediu pentru ca are blenoragie”. „Pariu pe o bere ca in trei zile isi ia si Dan!”.

In incheiere, ca tot are legatura cu subiectul, o sa va povestesc o alta intamplare in care s-a manifestat altruismul meu (pus la indoiala, in ultima vreme, in mod repetat. Si, evident, nejustificat). Acum ceva vreme am intrat intr-un birou (nu spun care) dintr-o firma (nu spun care) unde era o secretara (aia roscata). Am vorbit ce am vorbit, fata s-a apucat sa caute un document, si la un moment dat au izbucnit niste gemete si chiote si „oh yes, that’s so good” de sa nu-ti vina sa crezi. Io presupun ca a apasat, din greseala, pe „play”, astfel incat filmul porno pe care il pusese pe pauza a reinceput sa ruleze. Ei bine, puteam sa ma duc sa o parasc sefului; puteam sa o santajez, puteam sa o fac de ras in fata colegilor. Nu numai ca nu am facut nimic din toate acestea, dar vazand-o asa emotionata m-am gandit, in bunatatea inimii mele, sa nu o mai las in suspans.Si i-am spus cum se termina filmul.

Va urez o inima mare, ca a mea.

Comments (0)
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *