How to REALLY pay it forward

Ei bine da, m-am intors din concediu. Exact, am mai fost o data. Si, daca se intreaba careva, a fost tot ca sexul: nitel mai bine decat prima oara.

Sa trecem la chestii serioase. Ce s-a mai intamplat de cand n-am mai stat sa va povestesc:

S-a lansat, acum ceva timp, situl canah.ro. Ce este el? Este un site unde scrie mare, pe prima pagina, „Canepa este o planta minune. […] si este folosita deja de mii de ani”. Tare, nu? Ca un fel de „Dude, it’s a plant, it can’t be bad for you. It’s, like, Mother Nature’s gift to mankind. Dude! Wait, what?”

Pe masura ce comunicarea electronica avanseaza astept cu interes situri ca vitaminaX.ro, cu un slogan de genul „Nicio dieta nu e completa fara Vitamina X! Cele mai noi descoperiri in domeniul chimiei anorganice, acum la dispozitia ta pentru a-ti face viata mai placuta!” sau prafulingerilor.ro: „Te-ai saturat sa faci playback? Te-ai saturat sa nu stii sa canti? Solutia e la indemana: cocaina!! Motorul din spatele celor mai mari hituri internationale, acum doar la un telefon distanta! Nu mai sta pe ganduri, alege cinci discuri de platina si o moarte celebra!”

Tot mai demult s-a anuntat concluzia CNSAS-ului privitoare la dosarul de Securitate al lui Ion Iliescu: acesta nu exista! Evident, imediat s-au gasit o mie de idioti sa sara cu gura ca e facatura, ca e coruptie, ca vine cutremurul. Si cand te gandesti, era suficient sa se adape nitel din tezaurul de intelepciune populara romaneasca. Unde, intr-un colt de cufar, e zicala aia, despre croitorul care n-are haine si cizmarul care umbla descult.

Sunt, recunosc, un om rau si un ticalos. Trebuie sa marturisesc: de cate ori vad un anunt cu „Pierdut catel, bla-bla-bla” imi vine sa scriu alaturi, cu markerul: „Il declar nul”.

Ca tot ziceam de concediu, mi-am adus aminte de o chestie. Mi s-a parut o idee senzationala sa aduc cadou, din concediu, un tarn pe care sa il ofer unei suave fapturi feminine. Tarnul este, pentru cei care nu stiu, matura aia mare din nuiele. E, aici m-am izbit de o problema: nu cunosc nicio femeie careia sa ii pot face un astfel de cadou. Serios, unele s-ar supara pe mine, altele m-ar bate si unele cred ca m-ar pune pe mine sa matur. Astept sfaturi.

Si tot o reminiscenta din concediul din Deva, mi-am adus aminte ca am vazut o firma pe care scria „Salon de creatie. Coafura si styling” sau asa ceva. As vrea sa vad o femeie care se duce la coafor, se aseaza in scaun si spune „asta e parul meu. Fiti creativi cu el”. Daca o vad ii dau cadou un tarn.

Acum, un pic de igiena personala: betigasele de urechi. Folosesc si eu, la fel ca toata lumea (sper) asa numitele betisoare igienice. de ani de zile. Mare mi-a fost surpriza, insa, cand am citit o eticheta, dandu-mi seama ca procedam cu totul gresit! Scrie mare, pe cutie, „a nu se introduce in nas, ochi si urechi”. Acuma, sunt nitel nedumerit: daca nu introduc betisorul in ureche, cum anume functioneaza? Trebuie sa il dizolv in apa, sa beau un pahar mare si paf! a doua zi ma trezesc curat? A doua mare nedumerire e legata de indicatia „A se evita miscarile bruste”. Ce se intampla, sare paharul in aer? Sau e ca la Zoo, daca fac o miscare brusca langa un betigas, el o interpreteaza ca semn de agresiune si se repede la mine? Poate ar fi mai bine sa ma las de curatat in urechi si sa ma apuc sa circul cu 335-ul.

Am o dilema. Sambata asta urmeaza sunt invitat la doua nunti: Un prieten din copilarie se insoara la Bacau. Un var se insoara la Brasov. Dilema e urmatoarea: dupa ce ii spun fiecaruia ca sunt la cealalta nunta, eu in ce statiune sa petrec week-end-ul asta?

In sfarsit, sa va expic si titlul: Exista tot soiul de obiceiuri plicticoase, bazate pe ideea „cineva iti face un bine iar tu faci bine, la randul tau, altcuiva”. Ca e vorba de dat bani, de ajutat intr-un necaz, de o partida de sex, nu importa. S-a facut, daca stau si ma gandesc, si un film dupa chestia asta – plicticos, cum spuneam, dar cel putin pustiul moare la final. E, adevaratul „Pay It Forward” a ajuns si la mine: el se numeste „Sacosa cu Alcool”. Si consta, dupa cum cititorii mai destepti s-au prins deja, dintr-o sacosa cu, ei bine, alcool. Primesti sacosa, bei alcoolul, o dai mai departe dar neaparat continand alcool. Simplu, placut, de inalta valoare morala. Cand ajunge si la voi sacosa sa va ganditi la mine.

Comments (0)
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *