It’s not about the sex, it’s about the love

O serie de circumstante fericite m-au purtat, zilele trecute, prin sex-shop-urile bucurestene. Mai putin ala de pe Victoriei, ca puslamalele il tineau inchis.

Intru marirea fondului comun de cunostinte generale o sa va impartasesc, in generozitatea mea, cateva impresii. (evident ca ma astept la bere pe chestia asta. Treaba cu generozitatea e doar asa, ca da bine).

In primul rand, mi-a fost intarita parerea cum ca oamenii aia habar nu au de prezentare. Si, intre noi fie vorba, nici la treaba cu diversitatea nu stau senzational. Sa ne intelegem, eu sunt foarte sigur de sexualitatea mea, dar tot m-am simtit inconfortabil intr-o camera cu penisuri de cauciuc pe toti peretii. In plus, vanzatorii erau, fara exceptie, niste tineri cu un aer dubios. Genu’ ala de oameni pe care daca ii vezi salutand-o pe fata ta adolescenta o trimiti sa locuiasca la bunici, pe malul garlei. Io nu judec (decat blondele) dupa aparente, dar tot nu mi-a picat bine sa ma intrebe oamenii aia „buna ziua, ce ati dori?” Pai sa vedem, ce ar fi sa incepem CU O VANZATOARE?!!!!!

Ca tot veni vorba de aparente, exista in orasul asta o batranica, posesoare de sacosa in carouri, care sigur isi aminteste de mine. Pentru ca se intampla sa treaca pe langa usa magazinului, cugetand la moravurile scandaloase din ziua de azi (sau poate la cat ar costa o Viagra pentru mosul ei, eu stiu?!?!), cand a iesit in nasul ei, din zisul magazin, un tanar aratos, imbracat la patru ace, cu un ranjet amabil pe fata. Desi ras in cap si cu cioc, pe fata i se citea o adanca bunatatea sufleteasca. In plus, era tocmai una din zilele in care mi-a iesit un nod de cravata impecabil. Jur ca daca aveam palarie o ridicam in fata ei; asa a trebuit sa ma rezum la a-i face cu ochiul. Ah, inca un strop de bucurie impartit celor din jur.

Ziceam, deci, ca oferta e teribil de limitata. Io ma dusesem acolo cu un scop clar, ba chiar nitel nobil: o perehe de catuse. Lucru absolut lipsit de originalitate. Stiu asta pentru ca stocurile erau epuizate. Parca vad ca acum toata lumea tine, pe mileul de pe televizor, o pereche de catuse. In locul pozei cu Isus sau a bibeloului cu pustiul care face pipi. Daca stau si ma gandesc bine, la pariu ca sunt pastrate in tipla originala, sa nu se toceasca otelul.

In fine, vazand oamenii aia ce dezamagit sunt ca n-am gasit catuse, le-a dat prin cap sa ma intrebe daca nu doresc altceva. Asta intr-o camera cu peretii tapetati cu penisuri. Am jurat, demult, ca singurul penis pe care il voi atinge in viata va fi cel din dotare. Dar am fost tentat sa iau unul din exponate si sa le dau cateva dupa ceafa.

O alta observatie interesanta e ca magazinele astea dispun de (si ofera cu larghete) o gama completa de pungi de plastic de diverse marimi, in functie de cumparaturi. Plastic transparent, ca sa fiu mai precis. Io unul n-am avut nici o problema, dat fiind ca transportam niste catuse. Daca se sesiza vreo domnisoara draguta cel mult se isca un joc de-a hotii si vardistii. Daca se sesiza vreo domnisoara mai putin draguta (lasa, oricum sufletul conteaza), o legam cu respectivele catuse de un copac nevinovat si o stergeam de acolo.

Una peste alta nu s-a sesizat nimeni, sau n-am sesizat eu. Dar ma intreb ce face vreo doamna sau, Doamne-fereste, un domn (hei, cine-s eu sa ii judec?) care tocmai a cumparat un penis de 30 de centimetri, fosforescent? Sacosa de baterii o mai explici cumva, dar de ala ce poti sa mai zici? ca l-ai luat sa-ti desfunzi veceul?

In sfarsit, cea mai importanta concluzie la care am ajuns a fost ca si politistii au suflet. Pe care au o piatra. Pentru ca un nene, care se pregatea de o cearta pe neoriginalul subiect al parcarii ilegale, a renuntat la discutie cand a vazut de unde ies. Si aici ma intreb: de unde anume si-au cumparat politstii bastoanele alea?!

Comments (0)
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *