Ce imi place mie la publicitate e ca, uneori, te face sa razi mai ceva ca stirile de la ora 5. Si cum nu e corect sa vorbesti despre Columbeanu dar sa il neglijezi, sa zicem, pe Zuzu, iata ce mi-a mai sarit in ochi in ultima vreme.
Pai, in primul rand ceva reclama la Pepsi. Io sunt, bineinteles, mare fan Pepsi. Beau zilnic si in toate combinatiile (recunosc, in afara de lapte). Tocmai fiind un fan inrait, mi-a atras atentia o reclama in care se spune ca Pepsi Twist contine, acum, si suc de lamaie. Pai bine dom’ne, pana acuma ce a continut? Ce am baut io atata amar de timp? Acu’ sa ne intelegem, chiar daca n-am fost premiantul clasei, batut in cap nu sunt. Ma asteptam ca beleaua de suc sa contina ceva E-uri, dar erau asa de bune incat nu imi pasa. Pe de alta parte, parca nici nu-mi convine sa imi arunce asa, in fata, ca pana acum am baut numai chimicale. E ca si cum ai fi insurat de 10 ani, si in tot timpul asta ai avut o viata sexuala senzationala. Cu sotia. E, si intr-o zi (sau noapte) sotia te anunta, fericita, ca tocmai a avut primul orgasm real cu tine.
Ca sa ramanem in zona bauturilor, probabil toata lumea stie reclama la Zaraza. Ei bine, mie nu imi place. O fi el viguros, o fi el ieftin, dar nu imi place. Cum adica „ramane 22 de lei noi, atata cat vrem noi”? Mai ramane sa-mi zica sa fiu mai afectuos, ca altfel il scumpesc. Prea nu avem, noi publicul, nici un control. Ce, nu erau de ajuns migrenele femeilor? Acu’ tre sa ne temem si de o scumpire cand ne e lumea mai draga?
Parca vad, intr-o zi, un afis in magazine: „Nu am mai vrut”. Sau etichete pe rafturi: „Sa stii ca l-am scumpit. Porcule.”.
Iar acum un subiect dedicat cititorilor mai intelectuali. Carti!
De ceva vreme primesc spam de la Nemira. Mailuri in care imi povestesc oamenii aia ce carti au mai scos, ce oferte speciale au etc.. Acu’, n-o sa remarc ce absurd e sa imi trimita mail despre carti; se adapteaza si ei cum pot. Ce ma framanta mai tare e o oarescare dilema morala. Sa le zic sa ma scoata din lista sau nu? Personal, n-am mai cumparat o carte de cand am pus o proptea sub piciorul mai scurt al biroului. Sa fim seriosi, atata vreme cat orice carte ceva mai groasa ca o revista costa 5-6 beri, nu e rentabil. Plus ca majoritatea n-au poze. Pe de alta parte, fara lista de best-seller-uri, cum mai aflu eu ce filme urmeza sa iasa?
Acum sa redevenim seriosi. Lucru pe care il recomand si copywriterilor care se ocupa de Bergenbier. Stiti reclama aia noua, de povesteste despre noua eticheta? N-as vrea sa fiu prieten cu ala de a nascocit-o. Adica ce, te cheama un prieten la o bere, si tu filmezi tatele nevesti-sii? Dupa care ii filmezi, he-he-he, pisicuta? Asta e culmea. Asa ca aveti grija, care il cunoasteti pe omu’ in discutie. Daca nu, parca vad ca intr-o zi veniti de la servici si il gasiti facand un lung-metraj cu consoarta voastra. Discovery-style.
In sfarsit, pentru cititorii mahmuri, sau pur si simplu pasionati de lactate, sa zic trei cuvinte despre Milli. Care are ca slogan „la fel de natural ca si grija”. Si care arata in reclame (filmat foarte profesionist, de altfel) cum cineva toarna niste lapte praf intr-un vas. Curat natural. La cat de naturala e grija astora, sa ii tot lasi sa iti ude florile cand pleci in vacanta.
Gata cu reclamele. Dar mai sunt cateva faze pe care nu le inteleg. Si pentru ca tot am pomenit de mahmureala, explicati-mi si mie ce se petrece cu noua emisiune a lui Dan Negru, „Saint Tropez”. Adica, niciodata nu m-am indoit ca exista idoti dispusi sa faca absolut orice tampenie. Nici ca exista alti idioti care sa caste gura la primii idioti. Dupa cum am fost sigur ca se gasesc unii care sa le explice unor idioti ce fac ceilalti idioti. In fine. Observatia mea e ca ar trebui mutata emisiunea undeva in jurul pranzului. Pentru ca nu va puteti imagina ce senzatie am avut cand am ajuns acasa, dupa un numar par de beri, am pornit televizorul si am vazut un taur alergand dupa doi natarai care impingeau un pat. De fapt, cel mai rau a fost cand l-am vazut pe Dan Negru, si mi-am dat seama ca nu visez. Iar daca toate alea au fost reale, care pana mea e faza?!
Pe urma, nu reusesc sa inteleg cum poti sa interzici un film minorilor, atata vreme cat in filmul ala joaca un pustan. Daca tot ai scris in scenariu ca psihopatul omoara un copil, asta e, lasa pustimea sa se documenteze. Macar o sa invete nu mai dea buzna in camera, cand sora mai mare este cu un strain. Daca le interzici sa vada filmul ce faci, nu il lasi nici pe copilul-actor?
copil: „mami, mami, incepe filmul ala in care am jucat io!”
mama: „aoleo, chiar. gata, du-te in camera ta!”
copil: „pai vreau si eu sa vad daca au lasat scena aia in care ma scobeam in nas”
mama „nu ai voie, uite, cica are scene de violenta”
copil: „pai ti-ai luat yacht si silicoane pentru ca m-am lasat omorat artistic!”
E ca si cum Macaulay Culkin nu ar fi fost lasat sa intre la premiera la „Singur acasa”.
Bodyguard: „salut, un moment te rog…”
Macaulay Culkin: „ah, sigur, vrei un autograf pentru copilasi?”
Bodyguard.: „nu, de fapt o sa te rog sa imi arati buletinul.”
In incheiere, o sa va fac o urare consacrata de altul: „sa traiti bine!”, impreuna cu o completare pe care de-abia am aflat-o si care m-a amuzat teribil: „…cu fata a’ mica a lui Basescu.”
–-ANUNT ORGANIZATORIC sau asa ceva––-
O serie de probleme tehnice din ultima vreme au condus la pierderea unor mesaje care imi erau adresate. Acum le-am rezolvat; daca mi-ati scris si aveti senzatia ca meritati un raspuns, o sa va rog sa faceti un efort si sa ii mai scrieti o data.
Pentru idiotul care m-a intrebat cum se trece la nivelul doi: nu iti face griji, am primit mailul tau. Iti recomand un joc mai potrivit pentru tine, gen Tetris sau Solitaire.
In alta ordine de idei, plec in vacanta. Pentru inceput, la mare. Asa ca le rog pe cititoarele care vor iesi pe plaja saptamana viitoare sa scrie intre sani, mic-mic-mic, „painkiller”. Daca nu ne intalnim pierderea mea, o sa se cheme ca m-am chinuit sa le caut de pomana.
